Radu Banciu, cel care a fost amenințat cu sancționarea de către CNA pentru jignirile pe care le-a adus în cazul decesului lui Diogo Jota, revine cu alte declarații uluitoare.
Cunoscutul jurnalist nu se ferește de cuvinte și a folosit, din nou, cuvinte grele în momentul în care a vorbit despre tragedia în care a fost implicat starul celor de la Liverpool și fratele său, Andrei Silva.
Chiar dacă internauții i-au cerut demisia de la iAMsport și a fost amenințat cu sancționarea de către CNA pentru ceea ce a spus după decesul lui Diogo Jota, Radu Banciu pare că nu este impresionat de aceste lucruri.
Cunoscutul jurnalist român a revenit asupra subiectului, dar nu și la gânduri mai bune. Fără a fi sensibilizat de moartea celor doi fotbaliști, Diogo Jota și Andre Silva, acesta și-a spus din nou punctul de vedere și a explicat de ce nu este afectat de tragedia care a avut loc pe autostrada din Spania.
„Eu nu vreau să fiu inundat de ipocrizie. L-ați văzut pe Cristiano Ronaldo, care a scris pe rețelele sociale cât de rău îi pare, era undeva în vacanță, se dădea într-un ocean sau o mare cu o plută de-aia. După ce ne spusese că viața n-are niciun sens. Dar ăia din Congo care sunt omorâți, ăia pe care îi ia viitura în Texas nu sunt săraci? Ăia nu sunt oameni?
Sunt 5.000 de morți săptămânal, frații Jota sunt doi. Dar pe noi ne doare în șpiț de Congo pentru că mediatizarea și ipocrizia sunt cât casa, acolo tu trebuie să vii cu capul plecat. Eu nu consider că Jota e un erou, și-a făcut-o cu mâna lui. E un lucru pe care puteai să-l previi foarte ușor dacă erai cumpătat. Martir e ăla care moare pentru o cauză”, a spus Radu Banciu.
Reamintim că Diogo Jota, fotbalistul portughez în vârstă de 28 de ani al echipei Liverpool, a murit joi dimineaţă într-un accident rutier în provincia spaniolă Zamora. Accidentul a avut loc la kilometrul 65 al autostrăzii A-52, în apropiere de regiunea Zamora din Sanabria. În autoturismul marca Lamborghini se mai afla și Andre Silva, în vârstă de 25 de ani, care era fratele lui Diogo Jota și care evolua în liga secundă a Portugaliei.
Conform informațiilor care au apărut până în prezent, se pare că un cauciuc a explodat, iar bolidul de lux a ieșit de pe partea carosabilă, izbindu-se violent de un parapet. Imediat după impact, autoturismul a luat foc, iar cei doi fotbaliști, rămași încarcerați în mașină, nu au mai putut fi salvați de către echipajele de intervenție care au ajuns la locul producerii accidentului.